EFECTUL PERSONAL ȘI PSIHOLOGIC AL BOLII ASUPRA ANTURAJULUI
Boala Alzheimer nu atinge numai persoana bolnavă, ci întreaga familie. Depinde de dumneavoastră, cei care vă ocupați de pacient, ca boala să evolueze mai încet.
Efectul personal și psihologic al persoanei care se ocupă de pacient e considerabil. Trebuie să faceți față în viitor. Ascultați-vă sentimentele, acestea vă vor ajuta să faceți față problemelor pacientului și problemelor voastre personale.
Veți da dovadă de nenumărate sentimente, o tristețe marcantă, sentimente de culpabilitate, furie, rușine și singurătate.
Tristețea
E o reacție naturală după o înfrângere. Boala Alzheimer a făcut să vă pierdeți partenerul, prietenul, părintele; vă amintiți cu tristețe de persoana aflată față în față cu boala. Odată ce vă obișnuiți cu situația, starea pacientului se modifică din nou. Aceasta poate fi îngrozitoare în eventualitatea că pacientul nu vă mai recunoaște. Anturajul acestor bolnavi reprezintă cel mai bun suport în această dificilă povară.
Vinovăția
Anturajul dă dovadă adesea de un sentiment de vinovăție pentru că-i este rușine de comportamentul persoanei bolnave, pentru că este furios pe el sau pentru că consideră că nu mai poate face față și dorește să ducă pacientul într-o instituție. Sfatul nostru este să discutați această problemă cu alte persoane aflate într-o situație similară dumneavoastră sau cu prieteni care vă vor ajuta.
Furia
Furia dumneavoastră poate reprezenta sentimente amestecate, poate fi dirijată împotriva pacientului, a dumneavoastră înșivă, a medicului sau contra situației în ansamblu.
Va trebui să diferențiați bine furia împotriva comportamentului pacientului care rezultă din boală, de furia împotriva pacientului însuși. Poate este util să cereți sfatul prietenilor, familiei sau unui grup de asistenți sociali. Unele persoane sunt atât de furioase încât ele riscă să lovească sau să rănească pacienții atunci când sunt furioși.
Dacă dați dovadă de asemenea sentimente este bine să cereți ajutorul unui specialist.
Încet-încet va trebui să preluați sarcinile pacientului, de exemplu: să achitați facturile, să vă ocupați de menaj, să gătiți etc. Aceste treburi pot deveni dificile în timp.
Vă sfătuim să discutați aceste lucruri cu ceilalți membrii ai familiei sau cu un specialist care vă va putea ajuta.
Rușinea
Veți putea da dovada de rușine dacă pacientul are un comportament inadecvat în public. Această rușine poate dispărea dacă veți vorbi cu cei apropiați despre aceleași sentimente. Explicați prietenilor și vecinilor dumneavoastră natura bolii, ei integrând mai bine cauzele comportamentului pacientului.
Singurătatea
Mulți din cei apropiați se închid în ei și rămân singuri în casă cu pacientul.
Cei apropiați și persoana care îngrijește bolnavul pot da dovadă de un sentiment de singurătate pentru că au pierdut contactul cu persoane pe care ei le iubesc și, pe de altă parte, pentru că nu au suficientă forță să întrețină relațiile sociale. Ori, singurătatea face ca problemele să fie și mai insuportabile. Păstrați-vă deci contactul cu prietenii și relațiile. Aceștia vă vor ajuta mai bine.
CUM POATE PERSOANA CARE ÎNGRIJEȘTE BOLNAVUL SĂ AIBĂ GRIJĂ DE EA ÎNSĂȘI?
Familia
Pentru cei apropiați, familia reprezintă cel mai mare suport, în timp ce pentru alții ea reprezintă o sursă de disperare și mai mare. Este important să acceptați ajutorul propus de alți membrii ai familiei și să nu duceți singur întreaga povară.
Dacă sunteți trist/ă pentru că ceilalți membrii ai familiei nu vă ajută și ajung să vă critice, pentru că nu înțeleg boala Alzheimer, puteți să organizați o reuniune de familie, pentru a discuta împreună conduita vizavi de pacient.
Faceți în așa fel ca problemele voastre să fie și ale celorlalți
Dacă păstrați problemele respective numai pentru dumneavoastră, riscați să nu puteți face singur/ă față acestora. Încercați să acceptați ajutorul propus de ceilalți, chiar dacă credeți că este penibil pentru ei. Încercați să găsiți pe cineva cu care să puteți vorbi în caz de nevoie.
Păstrați-vă un timp și pentru dumneavoastră
Este important să vă păstrați un timp și pentru dumneavoastră. Aceasta vă permite să vă amintiți și de alte persoane și, mai ales, să aveți curajul să vă distrați și să vă faceți propriile plăceri.
Dacă aveți nevoie de mai mult timp pentru dumneavoastră, încercați să găsiți pe cineva care, pentru câtva timp, să vă înlocuiască, ca să vă puteți permite să vă odihniți.
Vă cunoașteți limitele?
Care sunt limitele până la care dumneavoastră puteți face față? Cei mai mulți dintre cei apropiați bolnavilor sunt pe punctul de a nu mai putea face față îngrijirii bolnavului. Dacă nu puteți să stăpâniți situația, cereți ajutorul pentru a putea evita un eșec.
Nu vă faceți reproșuri
Nu vă faceți reproșuri și, cu atât mai mult, nu faceți reproșuri bolnavilor pentru dificultățile cu care vă confruntați.
Gândiți-vă întotdeauna că boala este cauza
Căutați să găsiți cauza reală a acestei situații și discutați-o cu cei apropiați.
Nu uitați niciodată că relațiile cu ceilalți vă pot furniza un ajutor și un suport prețios. Aceștia vă pot aduce o ușurare importantă la fel de mult și dumneavoastrș, ca și pacientului.
Cereți sfatul și urmați sfaturile care vi se oferă
Va fi deosebit de important să cereți sfatul pentru a face față modificărilor permanente în rolul dumneavoastră în îngrijirea pacientului.
Nu uitați cât sunteți de important
Nu sunteți important numai pentru dumneavoastră, ci de asemenea pentru pacientul cu boală Alzheimer. Fără dumneavoastră, el va fi pierdut. Este un motiv în plus pentru a avea mare grijă de dumneavoastră.
ÎN AJUTORUL DUMNEAVOASTRĂ, PERSOANA ÎNGRIJITOARE
Învățați să acceptați ajutorul, acela care vă ușurează. El vine din partea familiei, a prietenilor, a vecinilor care doresc să vă ajute, dar nu știu cum să o facă și ignoră ceea ce doriți. Un cuvânt din partea dumneavoastră, o propoziție sau puțină explicație permite acestor persoane să vă ajute mai bine. Ele vor putea de asemenea să se simtă utile ajutând un pacient, ușurându-vă puțin.
Grupuri de suport
Un grup de apropiați denumiți grup de suport poate deveni pentru dumneavoastră o sursă de ajutor. El permite apropiaților pacienților să se reunească, să-și spună problemele, să găsească soluții și ajutor pentru fiecare. Societatea Română Alzheimer vă poate ajuta să constituiți voi înșivă un asemenea grup pentru a vă ajuta în această dificilă sarcină. Dumneavoastră trebuie să obtineți informații despre ajutoarele medicale, personale sau financiare disponibile acolo unde locuiți.
Medicul dumneavoastră, asistenta socială sau un lucrător social vă pot ajuta și vă pot îndruma spre locurile unde puteți găsi ajutor. De asemenea puteți cere sfatul Societății Române Alzheimer. Structurile care vă pot ajuta pot fi foarte variate, în mai multe sectoare, dar aveți în tot cazul câteva nevoi fundamentale, care sunt următoarele:
Aveți nevoie de ajutor medical pentru diagnostic și tratament.
Aveți nevoie de un ajutor cu experiență.
Va trebui în mod regulat să vă realizați bilanțul stării de sănătate.
Ca ajutor, aveți nevoie de un ajutor de specialitate sau posibilitatea de a-l duce pe pacient într-o instituție specializată.
Încercați să nu expuneți prea multe obiecte care ar putea crea o stare de confuzie, reducerea progresivă trebuie să urmeze evoluția bolii în timp
Lăsați obiectele de uz zilnic mereu în același loc și pe cât posibil la îndemână
Fiți atenți la covoare, dacă pot cauza căderi fixați-le de pardoseală sau scoateți-le pur și simplu
Faceți în așa fel încât toate camerele să fie bine iluminate pentru a limita cât mai mult sentimentul de dezorientare
Dacă este posibil, instalați lumini de veghe în coridoare și holuri, în dormitor și la baie
Fiți foarte atenți la scări și la accesibilitatea acestora
Modificați închiderea ușilor în așa fel încât persoana bolnavă să nu poată să se încuie din greșeală într-o cameră
Evitați schimbări bruște în casă în așa fel încât persoanei bolnave să îi rămână familiar mediul
Aplicați sisteme de siguranță la aragaz și la aparatele electrocasnice.
Atenție! Mediul poate ține sub control sau dimpotrivă poate favoriza apariția comportamentelor deranjante, poate permite menținerea abilităților cât mai mult posibil, înlesni sau îngreuna orientarea.
PROPUNERI DE ACTIVITĂȚI
Atunci când propuneți o activitate, este indispensabil să participați la aceasta pentru a profita de o ocazie în care puteți să faceți ceva împreună.
Nu contează atât “rezultatul” activității, cât petrecerea împreună a unor momente plăcute.
Propuneți activitatea încercând să atrageți atenția persoanei bolnave, în funcție de trăsăturile personale; pentru unele persoane este important să se simtă utile, propuneți deci activitatea ca pe o cerere de ajutor în treburile pe care le faceți.
CE PUTEȚI PROPUNE?
Activități culinare (să taie sau să curețe de coajă fructe și legume, să frământe, să facă biscuiți, pizza etc)
Activități creative (colorat, decupat, lipit)
Activități de mișcare cu mici plimbări sau exerciții simple care pot fi executate și stând așezați acasă
Activități muzicale (să asculte muzică, să cânte, să danseze)
Activități intelectuale (citire cu voce tare, rebus, integrame)
Activități practice (mici sarcini în grădină, strângerea frunzelor, croșetat, împletit)
Atenție! Când propuneți o activitate, fiți atenți să nu cereți lucruri prea complicate față de capacitățile persoanei și, dacă este necesar, împărțiți sarcina în secvențe foarte simple.
CONDUCEREA AUTOMOBILULUI
Pentru un pacient cu boala Alzheimer, conducerea automobilului riscă să devină periculoasă pe măsura perturbării judecății și lentorii reacțiilor.
Sfaturi:
Abordați problema cu prudență împreună cu pacientul.
Sfătuiți-l să utilizeze transportul în comun.
Dacă nu reușiți să-l împiedicați să conducă, poate este necesar să consultați medicul sau să luați legătura cu cei de la poliția rutieră.
Pacientul atins de boala Alzheimer poate uita să facă baie, nu are necesitatea de a se spăla sau poate uita cum se face aceasta.
CE STRATEGII PUTEȚI SĂ APLICAȚI?
IGIENA
Simplificați procedurile (de exemplu, pregătiți-vă deschizând capacele de la ceea ce veți folosi sau vărsând gelul de duș pe burete dinainte), nu vă grăbiți și dați indicații verbale sugerând acțiunile una câte una, fără să privați persoana de independența sa.
Dacă pacientul refuză baia, încercați puțin mai târziu, starea lui se poate modifica.
Dacă persoana bolnavă nu vrea să facă baie, ar fi bine să așteptați un moment în care este mai liniștită, sau să încercați să-i distrageți atenția cu ceva plăcut (de exemplu, un cântec) sau cu vorbe.
Dacă vă ocupați personal de igiena bolnavului, dați-i indicații foarte precise despre ceea ce îi veți face pentru a evita ca acesta să se sperie (de exemplu “acum o să te spăl pe cap”).
Lăsați-l pe pacient să facă singur baie, dacă e posibil.
Respectați, pe cât posibil, obiceiurile bolnavului legate de modul de spălare (duș sau baie) și de ritualurile acestuia (dimineața, seara). Dușul poate fi mai simplu ca baia, dar unui pacient neobișnuit cu dușul îi poate fi frică. Încercați să-l simplificați pe cât posibil.
Uneori poate să nu fie utilă informarea persoanei despre ceea ce va urma, aceasta poate fi informată o dată ajunși la baie.
Asigurați mereu respect și intimitate, închideți ușa și nu lăsați ca în baie să intre mai multe persoane decât este strict necesar. Dacă persoana bolnavă este pudică, este posibil să o ajutăm să se spele, acoperindu-și anumite porțiuni ale corpului în timpul băii.
Controlați temperatura apei pentru că bolnavul ar putea să nu fie în stare să se exprime cu privire la aceasta.
Fiți atenți la siguranță: pardoseala din baie, eventuale obstacole, covoare de care se poate împiedica, măsuțe sau dulăpioare joase, accesorii de perete puțin rezistente.
Puteți instala mânere speciale lângă wc și duș, iar covorașele antiderapante pot fi extrem de utile în baie.
Țineți în baie numai strictul necesar pentru a evita distracțiile.
Dacă baia constituie o sursă de conflict, este de preferat să se procedeze la toaleta sa în poziție culcată.
Probleme legate de incontinență
Un pacient atins de boala Alzheimer își poate pierde capacitatea de înțelegere a timpului de a merge la toaletă, uită unde se găsește toaleta sau nu știe ce trebuie să facă.
Sfaturi:
Fixați un orar pentru mersul la toaletă.
Pe ușă scrieți cuvântul “toaletă” în culori vii și cu litere îngroșate sau lipiți un desen.
Lăsați ușa toaletei deschisă pentru a fi mai ușor de găsit de către pacient.
Vegheați ca hainele să poată fi scoase cu ușurință.
Seara, limitați consumarea lichidelor în proporții rezonabile.
Noaptea, poate fi necesar să plasați un vas de noapte sau un scaun găurit aproape de pat.
Cereți sfatul specialistului.
ÎMBRĂCĂMINTEA
O persoană cu boala Alzheimer uită adesea cum să se îmbrace sau nu percepe necesitatea schimbării hainelor sau apare în public îmbrăcat inadecvat.
S-ar putea ca bolnavul să vrea să poarte mereu aceleași haine și să nu aprecieze faptul că cineva i le spală: spălați lucrurile pe ascuns și cumpărați haine asemănătoare între ele în așa fel încât să nu-și dea seama de schimbare.
Lăsați la îndemâna bolnavului numai obiecte de îmbrăcăminte pentru anotimpul în care vă aflați și nu îi lăsați prea multe alternative.
Încercați să pregătiți obiectele de îmbrăcăminte în ordine, dând indicații verbale dacă este necesar
Fiți atenți la comoditate, fără să modificați total, totuși, “stilul” persoanei bolnave; se pot folosi obiecte de îmbrăcăminte fără nasturi, fermoare, curele, bretele etc.
Încercați cu haine reversibile (în care fața se poate purta ca dosul).
Atenție la încălțări, controlați comoditatea acestora și evitați tocuri și pantofi deschiși dacă mersul persoanei este nesigur. Alegeți încălțăminte cu talpa de cauciuc antiderapantă.
Procedați la fel în mod repetat.
Păstrați independența bolnavului pe cât este posibil.
Atenție! Amintiți-vă că momentul băii este foarte delicat și deseori se întâmplă ca persoanelor bolnave să nu le facă plăcere ca cineva să le violeze intimitatea, deci aveți răbdare și fiți calmi și liniștiți prin cuvinte și gesturi.
Alcoolul și țigările
Un pacient cu boala Alzheimer poate, fără pericol, să consume alcool în cantitate moderată, cu condiția să nu ia medicamente.
În schimb, din cauza riscului de incendiu, țigările pot prezenta o problema serioasă.
ALIMENTAȚIA (Lipsa poftei de mâncare – lipsa senzației de sațietate)
De-a lungul timpului, un pacient atins de boala Alzheimer poate deveni total incapabil să gătească (să-și prepare singur hrana). Aceasta e o problemă importantă când persoana trăiește singură pentru că presupune și risc de accidente. O slabă coordonare a mișcărilor se poate solda cu arsuri și răniri. Pacienții cu boala Alzheimer uită adesea să mănânce sau uită cum să utilizeze tacâmurile.
Asigurați-vă că persoana este încă capabilă să gătească.
Faceți toate instalațiile necesare pentru a-i asigura protecția.
Îndepărtați obiectele tăioase.
Vegheați ca hrana să fie suficientă și adecvată. Dacă pacientul nu este în măsură să se hrănească corect, organizați un serviciu pentru hrănire la domiciliu, care poate fi de un real folos.
Sfaturi:
Amintiți-le pacienților cum se mănâncă.
Oferiți-le hrană care poate fi mâncată cu degetele.
Tăiați-le alimentele în bucăți mici.
În stadiile avansate ale bolii poate deveni necesar să se mixeze toate alimentele.
Amintiți-le pacienților că trebuie să mănânce încet.
Nu uitați că pacientul poate să-și piardă percepția de cald sau rece și riscă să se ardă cu alimentele prea fierbinți.
CE PUTEȚI ÎNCERCA SĂ FACEȚI?
REDUCEREA POFTEI DE MÂNCARE
Propuneți, într-un mod invitant, mâncăruri pe care le aprecia înainte de boală
Oferiți alimente hrănitoare (de exemplu bucăți de brânză Grana, mâncăruri calorice)
Propuneți mici cantități de mâncare, dar des, și sub formă de gustare
Încercați să fiți atenți la obiceiurile alimentare ale persoanei bolnave și să îi oferiți mâncăruri simple
Faceți în așa fel încât pe masă să fie numai lucrurile indispensabile pentru ca să nu existe distracții externe (de exemplu zgomote, persoane în mișcare, televizorul deschis etc)
Respectați ritmul persoanei bolnave, chiar dacă mănâncă foarte încet, evitați să îi tot cereți lucruri
Nu exagerați cu porțiile de mâncare
E mai plăcut atunci când toată lumea mănâncă împreună
LIPSA SENZAȚIEI DE SAȚIETATE
Propuneți des mici cantități de mâncare nu foarte calorică (de exemplu bucățele de fructe, legume, grisine…)
Nu propuneți întreaga masă dintr-o dată
Nu lăsați la îndemâna bolnavului mâncare sau substanțe care pot fi periculoase (de exemplu medicamente, detergenți, nasturi…)
N.B.Toate persoanele, îmbătrânind, tind să bea mai puțin, dar este indispensabilă menținerea unui nivel de hidratare bun, prin urmare încercați să oferiți des de băut și țineți situația sub control. Alimentația și hidratarea adecvate asigură un scaun regulat!
Atenție! Pentru toate problemele legate de alimentație și hidratare este necesar să:
Controlați greutatea
Controlați cantitățile de mâncare și lichide consumate
Cereți părerea medicului de familie
DISFAGIA
Este o problemă care se datorează epiglotei care nu mai funcționează corect, și deci mâncarea sau lichidele, în loc să ajungă în esofag, o pot lua pe trahee cu riscul de sufocare.
Atenție! A mânca în grabă, fără a mesteca, este un factor de risc și în lipsa disfagiei…
Pentru un diagnostic sigur se recomandă consultarea unui medic sau a unui asistent
Fiți atenți la postura persoanei în timp ce mănâncă și/sau bea
Faceți în așa fel încât scaunul și masa să fie potrivite cu exigențele bolnavului
Încercați să fiți de față în timpul mesei
Nu vă grăbiți și faceți în așa fel încât persoana să mănânce calm și în liniște.
Consecința unei stări de anxietate: persoana poate să nu mai știe cine este, cum să-și găsească cuvintele pentru a se exprima, unde trebuie să meargă, unde se ducea sau ce voia să facă
Nevoia de a-și „umple timpul”, dorința de a fugi de plictiseală
Încercarea de a fugi de o situație stresantă (exces de zgomot, înghesuială, un mediu prea mare, prea multe cereri etc)
Impuls ca urmare a unei nevoi uitate între timp și greutatea de a-l exprima în cuvinte (durere, foame, sete, nevoia de a merge la baie)
Efecte secundare ale tratamentului farmaceutic
CE STRATEGII PUTEȚI SĂ APLICAȚI?
Dacă este posibil, nu îl opriți
Încercați să găsiți o activitate care să îl intereseze, chiar și numai pentru câteva minute și intercalați-o cu alta; reluați-o când uită
Chemați-l și rugați-l să vă ajute la ceea ce faceți, dați-i ceva de ținut în mână
Profitați de momentele în care stă liniștit pentru a-l face să se odihnească, să bea și să manânce
Asigurați-i un mediu protejat și fără riscuri, mare atenție la încălțăminte, încercați să evitați încălțămintea cu care nu se poate pune piciorul în pământ în mod sigur
Dacă este necesar, urmăriți bolnavul de la distanță și interveniți numai în caz de nevoie
Observați bolnavul pentru a vă da seama dacă are nevoi fizice (sete, nevoia de a merge la baie, durere).
COMPORTAMENTUL SEXUAL INADECVAT
POSIBILE CAUZE:
Consecința unei nevoi neexprimate (cald, frig, nevoia de a merge la baie)
Dorința de siguranță, contact uman, intimitate
Recunoașterea greșită a persoanei căreia i se fac avansurile
Consecința confuziei și a dezorientării față de percepția propriei persoane
CE STRATEGII PUTEȚI SĂ APLICAȚI?
Încercați să vă păstrați calmul, folosiți un ton de voce liniștit
Nu râdeți de bolnav
În situațiile în care este posibil, încercați să fiți foarte clari cu privire la situație (de exemplu „Nu îmi place să fiu atins/ă”, „Mă confunzi” etc)
Încercați să înțelegeți dacă nu cumva are alte nevoi pe care nu le exprimă, comportamentul său ar putea avea origini care nu au legătură cu sexul
Atenție! S-ar putea crea situații în care persoana bolnavă se dezbracă sau se masturbează în public, atinge alte persoane cu intenții sexuale, face avansuri verbale etc. atât față de soț/soție cât și față de alte persoane. Sunt comportamente care pot crea cu siguranță jenă și rușine, dar este important de reținut că sunt provocate de boală, la fel ca și orice altă manifestare de comportament.
Halucinații: a vedea sau a auzi lucruri care nu există (persoane, animale, voci, mirosuri) și a fi convins că ceea ce se percepe este real.
Deliruri: a fi convins că se întâmplă lucruri neadevărate (de exemplu, „încearcă să mă jefuiască”, „vor să mă abandoneze”, „tu nu ești fiica mea”).
POSIBILE CAUZE:
Probleme neurologice
Schimbări bruște în mediul înconjurător sau în obiceiurile de zi cu zi (de exemplu, internarea în spital, vacanțele etc)
O percepție distorsionată a imaginilor reflectate (oglinzi, televizor)
Incapacitatea de a recunoaște persoanele cunoscute
Incapacitatea de a interpreta acțiunile celorlați
CE STRATEGII PUTEȚI SĂ APLICAȚI?
Încercați să readuceți bolnavul cu foarte mare delicatețe la realitate; dacă nu este posibil, liniștiți-l și explicați-i că înțelegeți cum se simte
Nu râdeți de bolnav
Dacă sunt provocate de imagini reflectate, eliminați cauzele (de exemplu, oglinzile, televizorul)
Atrageți-i atenția asupra unui lucru plăcut pentru el
Încercați să evitați schimbările bruște și în orice caz fiți foarte atenți (de exemplu, în caz de mutare, implicați bolnavul pentru ca acesta să se obișnuiască încetul cu încetul…)
Cereți sfaturi medicului de familie.
Pierderea obiectelor și acuzarea de furt
Pacienții uită adesea unde și-au pus obiectele și acuză adesea anturajul că le-a furat obiectele rătăcite. Acest comportament prezintă un sentiment de insecuritate dat de pierderea controlului memoriei.
Sfaturi:
Încercați să aflați dacă pacientul ascunde obiectele în locuri determinate.
Faceți dubluri ale obiectelor frecvent pierdute, de exemplu chei.
Verificați conținutul coșului de gunoi înainte de a-l arunca.
Pentru a răspunde la acuzații, adoptați o atitudine calmă.
Admiteți împreună cu pacientul că obiectul este pierdut și ajutați-l să-l caute.
ALTERAREA RITMULUI SOMN – VEGHE
POSIBILE CAUZE:
Boli organice
Durere
Nevoi fiziologice (foame, sete, nevoia de a merge la toaletă)
Dezorientare sau teamă de întuneric
Somn excesiv în timpul zilei
Elemente deranjante provenind din mediul înconjurător (lumini, sunete, zgomote)
CE STRATEGII PUTEȚI SĂ APLICAȚI?
Verificați că nu îi este frig, foame, sete, că nu trebuie să meargă la toaletă etc. sau că nu îl deranjează ceva care nu îl lasă să doarmă (lumină, întuneric…)
Nu îl constrângeți să rămână la pat, nu insistați explicându-i că este noapte (și că noaptea se doarme!) dacă informația nu este înțeleasă. Încercați să propuneți o activitate care să îl țină mai mult ocupat.
Încercați să îl țineți ocupat în timpul zilei, propuneți-i plimbări și activități manuale care să îl intereseze și să îl obosească.
Încercați să reduceți somnul din timpul zilei (în anumite cazuri ar putea fi utilă eliminarea totală a acestuia)
Încercați să puneți muzică relaxantă și să variați lumina din cameră în orele serale.
Încercați să limitați consumul de lichide și substanțe stimulente (cafea, ceai, tutun) seara.
În cazul în care persoana riscă să cadă din pat, puteți să vă procurați paturi echipate special sau puteți recurge la mici soluții cum ar fi punerea a două saltele lângă pat sau coborârea patului. Încercați să readuceți persoana la realitate în mod foarte delicat. Dacă nu este posibil, secondați-o, liniștiți-o și explicați-i că înțelegeți prin ce trece.
Atenție! Amintiți-vă că nu există un ritm somn-veghe comun tuturor, și deci al vostru poate fi foarte diferit de cel al persoanelor de lângă voi!
AGITAȚIA (anxietate, teamă, neliniște, neputința de a sta într-un loc, cereri continue)
POSIBILE CAUZE: – Faptul că interacționează greu cu mediul înconjurător, sentimentul de disconfort – Prea multe stimulente (sunete, lumini, persoane…) – Suferință fizică, durere, stare proastă, oboseală – Sentimentul de disconfort dat de faptul că nu reușesc să răspundă unor cerințe prea complicate față de capacitățile lor – Consecința unei schimbări de obiceiuri – Efecte secundare ale medicamentelor – Ar putea fi determinată de sentimentele persoanei care are grijă de bolnav.
CE STRATEGII PUTEȚI SĂ APLICAȚI? – Încercați să înțelegeți care este cauza posibilă a acestei stări; fiți atenți de asemenea la mediul înconjurător. – Vorbiți pe un ton de voce calm si liniștit, folosiți contactul fizic (dacă este bine văzut de bolnav) și încercați să-i distrageți atenția cu ceva plăcut. – Păstrați-vă autocontrolul, evitați discuțiile. – Liniștiți repetat persoana cu privire la locul în care se află (de exemplu, „Te-ai mutat cu mine”, „Aceasta este camera ta”…)
Atenție! Dacă persoana cere aceleași lucruri în continuu, o puteți liniști și fără să îi răspundeți în mod direct, explicându-i cu delicatețe că nu trebuie să-și facă griji, că situația este sub control.
AGRESIVITATEA
POSIBILE CAUZE:
o reacție de apărare față de o amenințare percepută, dat fiind că bolnavul nu are o pecepție reală a lucrurilor care se întâmplă în jurul lui (de exemplu, apropierea sau contactul fizic neașteptat, tonul de voce prea înalt, greutatea în a urmări o conversație…)
o cerere de companie sau de atenție
suferința fizică (durere, constipație, nevoia de a merge la toaletă, foame, frig…)
o reacție la felul în care îl îngrijiți (duș, îmbrăcat, spălat…)
CE STRATEGII PUTEȚI SĂ APLICAȚI
Încercați să surprindeți eventualele semnale de alarmă (postură, gesturi, mimica feței)
Fiți atenți la propriile voastre semnale verbale și non-verbale, fiți calmi și siguri pe voi prin cuvinte și gesturi (evitați să vorbiți prea tare, să faceți gesturi bruște și smucite…)
Încercați să îi distrageți atenția bolnavului cu stimulente plăcute (de exemplu, cântece, poezioare, amintiri, mâncăruri preferate etc) și așteptați să se calmeze
Pe cât posibil, încercați să îl faceți pe bolnav să-și exprime în cuvinte suferința, întrebați-l ce îl supără
Evitați în mod absolut să insistați și să alimentați discuția
Cereți ajutorul rudelor și cunoștințelor bolnavului
Discutați despre ceea ce s-a întâmplat cu cineva care vă poate susține (persoane apropiate vouă, cercul rudelor, prieteni)
Atenție! Amintiți-vă că agresivitatea persoanei bolnave nu este cu intenție, furia sa nu vi se adresează vouă în mod conștient, ci este numai expresia unei stări de disconfort, prin urmare nu are nici un sens să certați persoana pentru comportamentul său, să îi „țineți predici”, să o întrebați de ce se poartă așa și să vă așteptați la un răspuns rațional. Uneori agresivitatea se adresează mai ales persoanelor de care bolnavul este cel mai atașat.
VERBALĂ: comunică un conținut și se exprimă prin cuvinte (vezi AFAZIA)
NON-VERBALĂ: comunică o trăire emoțională și se exprimă prin gesturi, expresii ale feței, ale corpului și prin tonul vocii
INFORMAȚII UTILE
Nu întrerupeți persoana în timp ce vorbește, dacă nu-și găsește cuvintele sugerați-i-le voi foarte delicat
Adresați-i-vă pe nume, stabiliți un contact pentru a-i atrage atenția
Dacă nu înțelege bine ce îi spuneți, folosiți sinonime sau gesturi
Pronunțați bine cuvintele, folosiți un ton de voce calm și liniștit
Nu-i subliniați greșelile eventuale
Evitați întrebările duble, dacă este posibil puneți întrebări la care se răspunde cu DA sau NU
Atenție! Chiar dacă persoana nu reușește să vorbească, nu înseamnă că nu înțelege ceea ce se spune în prezența sa!
COMUNICAREA: Îngrijitor – Bolnav de Alzheimer
INDICAȚII despre capacitățile de comunicare care facilitează relația interpersonală dintre Îngrijitor si Bolnavul de Alzheimer.
Viața alături de un bolnav de Alzheimer are cu siguranță un impact emoțional foarte puternic pentru toți.
Instaurarea unui raport semnificativ ne face mai umani si deseori, în situațiile care se creează, ne întâlnim cu suferința de a recunoaște propriile noastre limite.
Îngrijirea unei Persoane bolnave de Azheimer presupune respectul, atenția, înțelegerea și pregătirea față de situația în care trăiește persoana respectivă, fără ca aceasta să se simtă judecată.
Aceste atenții îmbogățesc raportul de zi cu zi atât pentru bolnav cât și pentru Îngrijitor.
Este utilă cunoașterea istoriei personale a bolnavului și împărtășirea cu acesta a propriilor experiențe pentru o cunoaștere reciprocă. Atunci când începeți să lucrați la o familie în care cineva suferă de demență, este extrem de important să înțelegeți care sunt obiceiurile sale alimentare: gusturile, preferințele și orele de masă trebuie respectate pentru a permite instaurarea unei relații bune. Informați-vă asupra mâncărurilor pe care persoana respectivă le preferă sau nu le suportă.
Primul obiectiv pentru cei care au grijă de o Persoană bolnavă este acela de a înlesni starea de bine a bolnavului și a persoanelor din jurul lui.
Cine se ocupă de o Persoană bolnavă de Alzheimer trebuie să aibă grijă de sine și nu trebuie să aibă sentimente de vinovăție dacă cere ajutor atât pentru sine cât și pentru îngrijirea persoanei dragi.
Persoanele bolnave înțeleg NU atât CE le este comunicat, dar mai ales CUM li se comunică aceasta, prin intermediul cuvintelor și al limbajului nonverbal – vocea și tonul persoanei care vorbește – expresia feței – atitudinea corporală.
Pe măsură ce boala avansează, posibilitatea de a comunica cu bolnavul se reduce progresiv. Câteva ajustări/modificări vă pot fi de folos:
Controlați dacă bolnavul vede și aude bine; eventual interveniți cu ochelari adecvați sau aparate auditive.
Vorbiți clar și răspicat, stând în fața bolnavului și uitându-vă în ochii acestuia. Nu-i vorbiți de departe, din spate sau de sus în jos; folosiți un ton al vocii adecvat, dar fără să țipați.
Demonstrațiile de afecțiune prin intermediul contactului fizic (atingerea pacientului) pot fi utile, dacă bolnavului îi face plăcere (întrebați rudele).
Fiți atenți la limbajul corpului: bolnavul se poate exprima și prin mesaje nonverbale (limbajul corpului poate exprima anxietate, teamă, durere).
Fiți atenți și la limbajul propriului corp pentru a nu crea neînțelegeri (de ex. putem spune ceva pe un ton calm dar în același timp corpul nostru poate arăta agitația).
Găsiți câteva cuvinte „cheie” (cuvinte ușor de memorat care pot face trimitere la alte cuvinte), sau anumite sugestii sau explicații care pot fi eficiente pentru a comunica cu persoana bolnavă.
Asigurați-vă că persoana este atentă și în stare de veghe înainte de a vorbi cu ea.
Persoana își păstrează emoțiile și sentimentele: fiți foarte atenți în a evita să vorbiți despre ea sau despre condițiile sale de sănătate cu alte persoane în prezența ei.
Este util să nu subliniați nereușitele și să vă păstrați calmul; sublinierea insucceselor nu face decât să înrăutățească situația. Dacă uneori lucrurile merg prost, este din cauza bolii și nu a persoanei, care nu se comportă astfel intenționat.
Simțul umorului poate fi o metodă bună pentru reducerea stresului: râdeți împreună cu bolnavul, dar evitați să râdeți de el: s-ar putea să nu înțeleagă.
EXCESUL DE MIȘCARE ȘI HOARDINGUL (adunatul de lucruri) Excesul de mișcare: este o activitate de mișcare continuă, frenetică, dezordonată și fără rost. Uneori bolnavul de Alzheimer își exprimă dorința incontrolabilă de a face ceva și mută lucrurile, le ascunde sau execută activități repetitive care pot exprima ori pur și simplu plictiseala, ori nevoia de mișcare ori o reacție la o stare de indispoziție.
Hoarding (însușirea obiectelor): este tendința pe care o au unii bolnavi de a aduna un număr mare de obiecte, de orice fel și fără niciun motiv aparent.
INFORMAȚII UTILE: Încercați să înțelegeți eventuala nevoie de mișcare a bolnavului. Nu vă opuneți acestor comportamente!
Psiholog Corina Mirodone - Galați 